Saturday, October 19, 2013

Experimentul Râmnicu Vâlcea (III)


Pentru a treia sa zi la Râmnicu Vâlcea, John şi Daniela, interpreta lui, şi-au dat întâlnire în faţa spălătoriei chimice a lui nea Nicu, peste drum de Billa. Acolo l-a găsit Daniela pe John, zgâindu-se la magazinul de pompe funebre de lângă spălătoria chimică, în faţa căruia stătea tolănită indecent o doamnă între două vârste, care parcă îşi aştepta clienţii. 
Daniela era îmbrăcată cu o fustiţă scurtă cu buline, care îi punea în evidenţă picioarele perfecte. Purta pantofi cu "toc samurai", de 11 centimetri, iar lui John i se păru, dintr-o dată, că are întâlnire cu un top model.Hi, Daniela, how are you this morning? I’m fine, sunt bine, răspunse Daniela cu un zâmbet şmecheresc iţit între buzele sale de Marilyn Monroe. Dar tu? Şi el zice:I woke up at the green side of the grass, which is pretty good for me in this city!
Pardon me, Daniela, scuză-mă, Daniela, ce e în clădirea asta mare din dreapta? Sunt Finanţele Publice, răspunde Daniela. A, IRS? Da, un fel de IRS. Şi astea din stânga, de lângă Erste Bank? Păi, tot Finanţele Publice! Trezoreria!Cum aşa, întrebă John, voi aveţi mai multe IRS-uri? Uimită, Daniela căzu pe gânduri, apoi începu să râdă. Da, cred că avem mai multe IRS-uri! Mai e unul şi în apropiere de Mall, aia e Direcţia de Taxe şi Impozite Locale. Ei, dacă vrei să ştii tot adevărul, mai sunt clădiri de-ale IRS-ului, cum zici tu, şi prin oraşele mai mici, şi prin comunele mai mari...cam peste tot!
Aha! zise John, abia acuma înţeleg cine conduce cu adevărat the judeţ! Nu ştiu dacă ai observat, Daniela, clădirea IRS-ului vostru e cea mai înaltă clădire din acest oraş. Crezi că de-aia au făcut-o atât de înaltă, ca să arate tuturor cine este Naşul, Împăratul acestor locuri?
Dar de ce au făcut trei instituţii care se ocupă de acelaşi lucru? John râde cu gura până la urechi. Eu cred că IRS-ul vostru trage de pe voi trei rânduri de piei. Ia, stai să văd, tu câtă piele mai ai ?
Ce cumsecade e IRS-ul din ţara mea prin comparaţie. Doamne, My God! Hai, că s-a făcut lumină în mintea mea. Daniela, mergem la the Vicepresident?
( Ei bine, mie, povestitorului, îmi pare rău că John şi Daniela n-au putut să îl cunoască pe nea Nicu, propretarul spălătoriei chimice, în faţa căreia s-a purtat dialogul anterior. Nea Nicu îi ştie pe toţi oamenii importanţi din oraş după mirosul hainelor, după brandurile pe care le poartă. Într-o zi mi-a arătat hainele şi mi-a spus: vezi, astea sunt cămăşi de senator. Ăştia sunt pantaloni de deputat. Asta e haina fostului primar. Ăsta e sacoul actualului primar. Ăstea sunt fustele unor doamne care lucrează la Finanţe. Iar ăstea şifonate sunt rochiţele unor fete vesele de pe la nişte partide. Când intră la mine în prăvălie, îi ştiu pe toţi după miros, n-am nevoie să-i văd sau să-i aud. Eu ştiu înainte de alegeri dacă oraşului ăsta îi va merge bine sau prost. Nici nu mai trebuie să merg la vot. Îi defineşte mirosul atât de bine, încât caracterul lor, pentru cine are nas fin, poate fi simţit de la o poştă. Asta cu poşta, am zis eu, se potriveşte mai ales la fete, nu, nea Nicule? Ei, numai la fete... La toţi, tu nu vezi, dom Popescu, cum stau toţi capră pentru bani? Noroc că mai vin din când în când pe la mine să-i fac să miroase şi ei a curăţenie, că ei nu mai ştiu ce-i asta de multă vreme...)
Au mers pe jos spre clădirea unde îşi are sediul the Vicepresident. La intrare, un gardian i-a salutat în poziţie de drepţi şi a întrebat, cu o voce autoritară de colonel în retragere: undeee meeeergeeeţi? Dânsul este jurnalist occidental şi are întâlnire cu domnul Vicepreşedinte, i-a răspuns Daniela. Eu ştiu dacă aţi venit bine azi? De ce, întreabă Daniela, aşa ni s-a spus să venim. Păi... e ziua dânsului de naştere, împlineşte o frumoasă vârstă, 89 de toamne şi cred că are şi dânsul multe întâlniri, e normal, nu ?.
Între timp, în holul de la intrare veniseră foarte mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în costume negre, cu cravate roşii, purtând în braţe coşuri imense de trandafiri, totroşii, de garoafe, tot roşii, şi de lalele, de maci, tot roşii, de ai fi zis că toate florăriile lucraseră doar pentru ziua aceasta. Aşteptau în faţa liftului.
Dintr-o dată, se auzi vocea colonelului: domnişoară şi domnul, trebuie să aşteptaţi! Trebuie să urce întâi domnii primari! John nu a înţeles ce spunea colonelul, deşi simţea tonul imperativ. De aceea, o întrebă pe Daniela cu admiraţie în glas: is the Vicepresident a member of the gay community? That’s very good, he must be a very open-minded person! I can’t wait to meet him!
După numai exact două ore, John şi Daniela ajung în biroul Vicepreşedintelui. De fapt, era o cameră plină de flori (roşii), care părea o cameră mortuară, în care abia aveai loc să păşeşti printre zecile de coşuri care se îngrămădeau pe podea, pe masa de consiliu, pe ferestre, pe rafturile bibliotecii, chiar pe holul spre toaleta privată a Vicepreşedintelui.
Florile, nu mai are rost să subliniez, erau toate roşii.
Dânsul este domnul jurnalist occidental despre care v-am vorbit, care vizitează oraşul şi judeţul nostru, l-a prezentat Daniela.Thank you for inviting me today, spuse John.
Ce zice ăsta fată? întreabă Vicepresidentul. Zicee... mulţumesc că m-aţi primit, domnule vice. Yes, contină John, este o onoare pentru mine să fiu acceptat de dumneavoastră. Eu sunt aici pentru că oraşul şi judeţul dumneavoastră sunt foarte cunoscute în ţara mea, deoarece foarte mulţi dintre concetăţenii dumneavoastră ne fură banii de pe carduri, iar oraşul dumneavoastră este deja celebru în toată lumea pentru asta. Chiar şi unui unchi al meu din Sacramento i-au luat şi banii din contul de pensie privată...
Ce zice, măi domnişoară, ăsta? Zice că îl interesează de ce ă...fură... ştiţi dumneavoastră… băieţii ăştia din Vâlcea, pe Internet… şi cum e posibil lucrul ăsta.
Fură?! întrebă cu o voce tunătoare Vicepreşedintele. Cum să fure? Cum îndrăzneşte neisprăvitul ...
În clipa aceea John observă că Vicepreşedintele seamănă cu Stalin, şi avu mari îndoieli dacă nu cumva era chiar Stalin însuşi. Ar fi avut aproape vârsta.
Cum să fure, domnule, ăăăă, cum ai zis că te cheamă? Tradu-i asta.
Cum îl cheamă? John îl cheamă. Să ştii şi mata că ei nu fac decât să ia înapoi ceea ce ne-au furat alţii, înainte de 1944, în regimul de tristă amintire burghezo-moşieresc! Tradu-i exact aşa, cum îţi spun eu! Ei sunt patrioţi, domnule John.
Ei aduc bani în ţară ca să plătim noi pensiile şi salariile, şi alocaţiile! Ce ştiu ăştia din ziua de azi? Eu sunt aici din 1970! Am fost şef la Planificare, de-aia mergea ţara asta, noi pla-ni-fi-cam, mă, că noi făceam lucrurile cum trebuie. Aţi venit voi după ‘89 şi aţi stricat totul! Că de-aia i-am spus şi lu’ ăsta de jos (arătând cu degetul mijlociu spre podea), că când n-om mai fi noi aici, se alege praful de oraşul şi de judeţul ăsta! Îi înjuraţi pe comunişti, dar dacă nu erau ei...Bine, ăsta de jos, Demiurgul, e şi mai tânăr ca mine cu şase luni, care contează al dracului... Ce ştiţi voi, decât să beţi, să fumaţi şi să vă fu...fu...fugăriţi unul pe altul.
Că de-aia trebuie să candidăm tot noi doi şi în 2016, şi în 2020, şi în 2024, chiar şi în 2028, dacă vom mai fi în putere! Şi vom fi în putere, ascultă la Vice, pentru că noi n-am curvăsărit, n-am fumat, n-am furat, n-am băut, noi am vegheat ca ţării ăsteia să-i meargă bine! Ne-am sacrificat pentru ţară şi io şi ăla de jos !Tradu-i exact aşa, domnişoară! Şi întreabă-l dacă bea un whiskey!
Vicepreşedintele se îndreptă spre dulapul din spatele lui care ţinea cât peretele şi deschise larg uşile.
John amuţi. Nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva nici la Liquor Store. Sute de sticle de whiskey stăteau aliniate ca nişte cărţi cuminţi într-o bibliotecă, sortate după mărimi, culori, etichete.Pe toate scria cu carioca neagră„ NRINV şi un număr din patru cifre.
Să fie şi din '70 ? îi trecu lui John prin cap un gând.
Nici Danielei nu-i era prea bine. Poate din cauza personalităţii Viceprezidentului, poate din cauza emoţiei, venise, pe negândite, pe neaşteptate, una din zilele acelea...