Saturday, October 19, 2013

Experimentul Râmnicu Vâlcea (II)


John se trezeşte de obicei dimineaţa când este în misi­une. S-a obişnuit de mic să muncească, tatăl lui îi dădea câte un sfert de dolar, atunci când îi spăla maşina. O făcea, de obicei, sâmbăta în zori, când părinţii lui încă dormeau, pentru că îi plăcea să-i vadă cum se extaziau, înainte de break­fast, când vedeau Bu­i­ckul strălucind de curăţenie, în soarele orbitor al dimineţii.
Aşa făcuse şi în dimieaţa asta. S-a trezit, a mâncat, apoi a comandat un taxi. A urcat, l-a întrebat pe şofer dacă ştie engleză, cum să nu, doar sunt inginer, cum, inginer şi faceţi taxi? Da, pentru că ăştia au distrus tot ce se putea dis­tru­g­e în judeţul ăsta, toate fabricile, toate firmele care mergeau cât de cât, oamenii au plecat, s-a ales praful.
Judeţ, ce e ăla? County, a răspuns taximetristul, judeţul era forma veche de ora­ga­ni­zare de vremea comuniştilor, care e valabilă şi azi. Spea­king about communists, are they still running this County? Are you kidding me, răspunse taximetristul, ei sunt şi azi în acest judeţ tot ce mişcă. They own the County and the Country. Tot ce miş­că, plus încă ceva. Tot ei con­duc, tot ei decid, tot ei ho­tă­răsc cine moare şi cine trebuie să se predea. No way, mai spu­se John, poţi să-mi arăţi şi mie ruinele fabricilor dis­truse?
John mai văzuse fabrici distruse şi în alte ţări din estul Europei ăn cariera lui de reporter. Era curios să ştie cum le-au terminat românii pe ale lor, dar, mai ales, să în­ţe­leagă de ce tinerii vâlceni au preferat să fure, în loc să mun­cească. Lui John i se părea a­proape normal ca, în condiţiile în care nu existau locuri de muncă, tinerii din locurile astea să se orienteze către furt. Aşa se întâmplă mereu în suburbiile oraşelor care nu au programe de integrare, în so­ci­etăţile lipsite de viziune, conduse de oameni orbi, surzi, de sociopaţi care nu ştiu, nu pot şi nu vor să-şi asume rolul lor social.
Şi taximetristul i-a arătat pe rând, fosta Vâlceana, fostul CPL, fostul Hervil, fosta Fa­brică de Aţă, apoi fostul Com­bi­na­tul. La fostul Combinat, John a cerut să se oprească puţin. E im­pre­sionant, e huge, dar de ce pe stânga sunt fabrici mici care arată ca fabricile moderne din Germania şi pe dreapta sche­le­tele unor instalaţii care nu par să funcţioneze. Cum, de ce nu funcţionează? Păi, se pare că banii s-au scurs din dreapta spre stânga, iar acum Combinatul este in insol­vency. In insolvency? Exact, dar să ştii că nimeni nu este vinovat. S-au pierdut banii, circa un milliard şi jumătate de dolari, dar vinovat nu e ni­meni, a mai îngăimat taxi­me­tristul. John a căzut pe gân­duri.Banii s-au scurs printr-o conductă„ subterană, pe care nu ştie nimeni cine a facut-o...
Da, înţeleg, i-a răspuns el într-un târziu şoferului, toate astea se întâmplă pentru că la voi nu e preţuită pro­pri­e­tatea. O să-ţi explic eu cum stă treaba.
Prin urmare, l-a întrebat John pe taximetrist, co­mu­niş­tii erau buni, au făcut fa­brici, locuri de muncă?Hmmm, se auzi, buni, poate atunci, în sistemul ăla, ne­no­rocirea e că ei şi-au trădat pro­priul sistem, dar au avut ne­sim­ţirea şi ambiţia de a ră­mâne tot ei la putere şi în noul sistem, continuă taximetristul.
Dar de ce au distrus fa­bricile, pentru că am văzut în Polonia că nicio fabrică nu a fost distrusă, iar Po­lo­nia e un tigru al economiei mondiale, nu?
Poate comuniştii po­lo­ne­zilor, ai noştri erau nişte frus­traţi şi înainte şi acum, nişte animale bolnave, i-o servi ta­xi­metristul, citându-l pe Breban, autorul lui preferat. Ai noştri sunt nişte primitivi fără educaţie, în stare de orice. Şi voi, cetăţenii, nu aţi făcut nimic?
I mean, când v-au dat afară, când v-au distrus lo­curile de muncă, voi aţi tăcut?
Am tăcut, ca nişte laşi, am tăcut, acum ne merităm soarta. Ne-au minţit, am avut încre­dere în ei, pentru că noi eram obişnuiţi să avem încredere în oamenii statului. Statul, pe vremea comuniştilor, era stă­pân în ţara asta. Ei, bine, ei au luat Statul, toate proprietăţile lui, făcute cu banii noştri, l-au luat la ei acasă. Pe scurt, l-au furat. Ne-au furat Statul.
Da, conchise John, aici e ceva, am un subiect tare. Poa­te nu e un Watergate, dar e ceva. Bossul meu va fi mul­ţumit. Let’s meet the Vicepresident. La Casa Albă, te rog!