Vicepreşedintele turnă whiskey în două pahare de cristal, cu mâna lui puternică, acum însă uscată ca o rădăcină de copac falnic.
Nu-i tremura mâna. Umplu paharul lui John, uitându-se fix în ochii lui, până când băutura se revărsă peste hârtiile de pe birou, iar apoi se prelinse peste buchetul imens de maci care stătea stingher lângă masă. O picătură ajunse un etaj mai jos, pe fruntea directorului Predescu, care asculta atent o predică din partea Demiurgului.
Tu ce bei? o întrebă pe Daniela. A, eu nu beau nimic, mulţumesc. Beţi dumneavoastră, zise ea.
Şi zi, măi John, sau cum te-o chema, cu ce treabă prin judeţul Vâlcea?
Well, nu v-am spus? Noi suntem interesaţi să înţelegem de ce oamenii dumneavoastră ne atacă informatic. Am şi eu câteva întrebări, Mister Vicepresident...
Cum? Ce zice? Zice că vrea să vă pună câteva întrebări. Să le pună, măi domnişoară, să le pună! Ce, crede că n-am mai văzut noi d-ăştia?
Aş vrea să vă întreb, Mr. Vicepresident, v-aţi gândit vreodată, dumneavoastră sau tovarăşii dumneavoastră, ca să îi protejaţi cumva pe oamenii ăştia tineri din Vâlcea, care s-au obişnuit să fure din străinătate? I mean, v-aţi gândit să puneţi cumva la treabă creativitatea lor, dorinţele lor de a se exprima, de a câştiga bani, de a îşi cumpăra o maşină, o casă, de a-şi întemeia o familie... Eu cred că toţi aceşti oameni fură pentru că sistemul pe care l-aţi construit în România după 1989 nu le-a lăsat nicio şansă, aşa că ei au supravieţuit în hăţişul ăsta pe care l-aţi creat şi au devenit un fel de Tarzani, de haiduks. Vă asumaţi vreo clipă vreo vină?
Daniela îi traduse conştiincios Vicepreşedintelui întrebările lui John.
Vicepreşedintele izbucni:
...păi ce era să le fac io? Să-i învăţ io să nu fure? Dacă nu i-a învăţat mă-sa şi tac-su, crezi că puteam să fac io ceva? Ăştia fură cum respiră. De-aia avem Miliţie! Să se ocupe de ei, nu? Păi io am treaba mea aicea. Eu de la Revoluţie încoace, de 23 de ani, mă ocup să ţin partidul meu roşu la putere. Practic, noi am condus judeţul ăsta din 1989 şi până acum (arătând cu degetul mijlociu spre podea). Partidul meu roşu a dat primul primar de judeţ, pe unu’ Sabău, apoi prefecţi, subprefecţi, preşedinţi de Consiliu Judeţean, şefi de instituţii. Ce, io aveam timp să mă ocup de pungaşii ăştia?
Totuşi, Mr. Vicepresident, eu revin şi vă întreb: ce să facă tinerii ăştia dacă partidul dumneavoastră a închis fabrică după fabrică? I mean, n-au mai fost locuri de muncă, tinerii s-au descurcat... Au început să fure ca să trăiască la fel de bine ca oamenii din partidul dumneavoastră. Le-aţi oferit un model bun!
Bă, voi habar n-aveţi ce-i aia economie! Văd că voi, ziariştii ăştia, de unde dracu’ oţi fi, sunteţi la fel ca ziariştii ăştia din Vâlcea! Habar n-aveţi de economie! Vă daaaţi aşa cu părerea, ca proştii. Puneţi întrebări aiurea! Voi n-aţi condus în viaţa voastră nimic! Nicio instituţie de stat! Şi veniţi aici să faceţi pe deştepţii cu mine. Băi, Geoane, să ştii şi tu că cu banii statului nu te joci! Îi împarţi întâi la ai tăi: la partidul tău, la primarii tăi, la directorii tăi... Ce dacă sunt numiţi politic, ce, voi nu faceţi la fel? Ce mai rămâne mai dai şi la proştii ăia, din coaliţie şi apoi din opoziţie. Dacă mai rămâne! Ce ne interesează pe noi de ăştia? Păi, în loc să vină la noi la partid, să lipească şi ei nişte afişe, să facă şi ei un pic de muncă de agitaţie, ăştia... E treaba lor ce fac până la urmă, nu?
Dar vă daţi seama, Mr. Vicepresident, că atâţia oameni care fură vă strică imaginea... Vă fac rău! Şi dumneavoastră, şi măreţului dumneavoastră partid!
Ei, ne fac rău... Ne doare pe noi în cur de imagine şi de ce credeţi voi acolo! Dacă sunteţi proşti şi nu sunteţi în stare să vă apăraţi banii, bine vă fac ăştia! Aşa vă trebuie!
John, exasperat şi uşor iritat, ridică şi el puţin vocea: Mr. Vicepresident, să înţeleg că dumneavoastră protejaţi şi încurajaţi furtul?! Nu ar fi mai uşor să vă ocupaţi de problemele pe care le au aceşti oameni, nu aţi putea să le daţi şi lor o şansă să trăiască cinstit, să plătească impozite, să devină şi ei cetăţeni model? Aţi putea să încurajaţi libera iniţiativă, aţi putea să ajutaţi firmele private, aţi putea să încurajaţi munca. Aveţi atâtea şi atâtea posibilităţi!
Ascultă, mă, Geoane, îţi spun un secret: în 1989, noi am înfiinţat Securitatea Fiscală. Cei mai buni securişti pe care i-a avut ţara asta i-am plasat la Finanţe. Şi le-am dat misiunea să facă ce făcea Securitatea înainte. Ştii ce făcea Securitatea înainte? Nu ce credeţi voi! Apăra ţara asta, mă, de ticăloşi! Poate ai observat şi tu o clădire mare aicea, în apropiere. De-acolo controlăm tot, mă! Fiecare casă, fiecare familie, fiecare om! Nimic nu ne scapă. Noi ştim şi ce fel de lapte beau oamenii noştri în fiecare dimineaţă. Dacă ăia au considerat că trebuie să-i lase să aducă bani în ţară, ştiu ei mai bine de ce au făcut asta! Tu crezi, mă, Geoane, că despre tine nu ştim absolut totul? Uite, dacă vrei, am aicea dosarul tău. Cum era să te primesc dacă io nu ştiam totul despre tine? E adevărat că ai o nevastă pe care o cheamă Samantha? Şi un băiat pe care-l cheamă Samuel? E adevărat că mai ai 11 ani de plătit mortgage, că aşa scrie aici. Ce e ăla mort gage? Ai omorât pe cineva?
John era alb ca varul. Şi, înconjurat de atâtea flori, părea că el este mortul. I se părea că visează. De cealaltă parte a mesei, Vicepreşedintele se transforma, încet-încet, în propria lui statuie. (Va urma)
Tu ce bei? o întrebă pe Daniela. A, eu nu beau nimic, mulţumesc. Beţi dumneavoastră, zise ea.
Şi zi, măi John, sau cum te-o chema, cu ce treabă prin judeţul Vâlcea?
Well, nu v-am spus? Noi suntem interesaţi să înţelegem de ce oamenii dumneavoastră ne atacă informatic. Am şi eu câteva întrebări, Mister Vicepresident...
Cum? Ce zice? Zice că vrea să vă pună câteva întrebări. Să le pună, măi domnişoară, să le pună! Ce, crede că n-am mai văzut noi d-ăştia?
Aş vrea să vă întreb, Mr. Vicepresident, v-aţi gândit vreodată, dumneavoastră sau tovarăşii dumneavoastră, ca să îi protejaţi cumva pe oamenii ăştia tineri din Vâlcea, care s-au obişnuit să fure din străinătate? I mean, v-aţi gândit să puneţi cumva la treabă creativitatea lor, dorinţele lor de a se exprima, de a câştiga bani, de a îşi cumpăra o maşină, o casă, de a-şi întemeia o familie... Eu cred că toţi aceşti oameni fură pentru că sistemul pe care l-aţi construit în România după 1989 nu le-a lăsat nicio şansă, aşa că ei au supravieţuit în hăţişul ăsta pe care l-aţi creat şi au devenit un fel de Tarzani, de haiduks. Vă asumaţi vreo clipă vreo vină?
Daniela îi traduse conştiincios Vicepreşedintelui întrebările lui John.
Vicepreşedintele izbucni:
...păi ce era să le fac io? Să-i învăţ io să nu fure? Dacă nu i-a învăţat mă-sa şi tac-su, crezi că puteam să fac io ceva? Ăştia fură cum respiră. De-aia avem Miliţie! Să se ocupe de ei, nu? Păi io am treaba mea aicea. Eu de la Revoluţie încoace, de 23 de ani, mă ocup să ţin partidul meu roşu la putere. Practic, noi am condus judeţul ăsta din 1989 şi până acum (arătând cu degetul mijlociu spre podea). Partidul meu roşu a dat primul primar de judeţ, pe unu’ Sabău, apoi prefecţi, subprefecţi, preşedinţi de Consiliu Judeţean, şefi de instituţii. Ce, io aveam timp să mă ocup de pungaşii ăştia?
Totuşi, Mr. Vicepresident, eu revin şi vă întreb: ce să facă tinerii ăştia dacă partidul dumneavoastră a închis fabrică după fabrică? I mean, n-au mai fost locuri de muncă, tinerii s-au descurcat... Au început să fure ca să trăiască la fel de bine ca oamenii din partidul dumneavoastră. Le-aţi oferit un model bun!
Bă, voi habar n-aveţi ce-i aia economie! Văd că voi, ziariştii ăştia, de unde dracu’ oţi fi, sunteţi la fel ca ziariştii ăştia din Vâlcea! Habar n-aveţi de economie! Vă daaaţi aşa cu părerea, ca proştii. Puneţi întrebări aiurea! Voi n-aţi condus în viaţa voastră nimic! Nicio instituţie de stat! Şi veniţi aici să faceţi pe deştepţii cu mine. Băi, Geoane, să ştii şi tu că cu banii statului nu te joci! Îi împarţi întâi la ai tăi: la partidul tău, la primarii tăi, la directorii tăi... Ce dacă sunt numiţi politic, ce, voi nu faceţi la fel? Ce mai rămâne mai dai şi la proştii ăia, din coaliţie şi apoi din opoziţie. Dacă mai rămâne! Ce ne interesează pe noi de ăştia? Păi, în loc să vină la noi la partid, să lipească şi ei nişte afişe, să facă şi ei un pic de muncă de agitaţie, ăştia... E treaba lor ce fac până la urmă, nu?
Dar vă daţi seama, Mr. Vicepresident, că atâţia oameni care fură vă strică imaginea... Vă fac rău! Şi dumneavoastră, şi măreţului dumneavoastră partid!
Ei, ne fac rău... Ne doare pe noi în cur de imagine şi de ce credeţi voi acolo! Dacă sunteţi proşti şi nu sunteţi în stare să vă apăraţi banii, bine vă fac ăştia! Aşa vă trebuie!
John, exasperat şi uşor iritat, ridică şi el puţin vocea: Mr. Vicepresident, să înţeleg că dumneavoastră protejaţi şi încurajaţi furtul?! Nu ar fi mai uşor să vă ocupaţi de problemele pe care le au aceşti oameni, nu aţi putea să le daţi şi lor o şansă să trăiască cinstit, să plătească impozite, să devină şi ei cetăţeni model? Aţi putea să încurajaţi libera iniţiativă, aţi putea să ajutaţi firmele private, aţi putea să încurajaţi munca. Aveţi atâtea şi atâtea posibilităţi!
Ascultă, mă, Geoane, îţi spun un secret: în 1989, noi am înfiinţat Securitatea Fiscală. Cei mai buni securişti pe care i-a avut ţara asta i-am plasat la Finanţe. Şi le-am dat misiunea să facă ce făcea Securitatea înainte. Ştii ce făcea Securitatea înainte? Nu ce credeţi voi! Apăra ţara asta, mă, de ticăloşi! Poate ai observat şi tu o clădire mare aicea, în apropiere. De-acolo controlăm tot, mă! Fiecare casă, fiecare familie, fiecare om! Nimic nu ne scapă. Noi ştim şi ce fel de lapte beau oamenii noştri în fiecare dimineaţă. Dacă ăia au considerat că trebuie să-i lase să aducă bani în ţară, ştiu ei mai bine de ce au făcut asta! Tu crezi, mă, Geoane, că despre tine nu ştim absolut totul? Uite, dacă vrei, am aicea dosarul tău. Cum era să te primesc dacă io nu ştiam totul despre tine? E adevărat că ai o nevastă pe care o cheamă Samantha? Şi un băiat pe care-l cheamă Samuel? E adevărat că mai ai 11 ani de plătit mortgage, că aşa scrie aici. Ce e ăla mort gage? Ai omorât pe cineva?
John era alb ca varul. Şi, înconjurat de atâtea flori, părea că el este mortul. I se părea că visează. De cealaltă parte a mesei, Vicepreşedintele se transforma, încet-încet, în propria lui statuie. (Va urma)
No comments:
Post a Comment